joi

Notebook cu personalitate


“…Iar pentru astăzi fiindcă am fost rugat de unii dintre prietenii mei să merg la ei spre a rezolva împreună unele probleme de viață (cu implicații religioase și de altă natură) am luat cu mine notebook-ul (cu care sunt bun prieten) și alte anexe necesare. Ajungând la prietenii mei am scos notebook-ul din geanta sa și pentru că afară era cam rece l-am lăsat un timp să ajungă la temperatura camerei, după care l-am cuplat la priză și l-am pornit. (Până a ajunge la destinația noastră de astăzi, notebook-ul a funcționat foarte bine).  A pornit încărcând programul pe care l-a rulat circa două, trei minute, după care s-a oprit. L-am repornit și la fel a făcut. L-am decuplat de la priză și l-am recuplat la altă priză, la fel a făcut. I-am scos și recuplat acumulatorul (care era totuși încărcat) de câteva ori, repornind notebook-ul de fiecare dată, tot același răspuns am primit. Pe parcursul a circa șase ore cât am lucrat acolo am mai încercat să-l repornesc, iar prietenul meu ,notebook-ul, de fiecare dată din ce în ce mai puțin timp accepta să colaboreze (pornea, începea încărcarea programului după care în scurt timp se oprea) continuând astfel, până când nici măcar led-urile (de la tastele de pornire și antenă) nu mi le-a mai arătat aprinse, refuzând total colaborarea. Am renunțat să-l mai folosesc acolo. După încă aproximativ o oră, ajungând acasă, l-am pus direct în priză și a început să funcționeze foarte bine . Nu a mai reacționat astfel înainte. A mai colaborat foarte bine cu alți prieteni ai mei și nu-l știu să fie supărat pe unii dintre ei.
Rămâne totuși bunul meu prieten și colaborator apropiat!…”
Din motive lesne de înțeles, numele personajului principal al acestei relatări, a fost omis în mod intenționat.

Realități din memoriile buniculuideserviciu.

Apropo, dacă totuși vrei să știi numele bunului meu prieten (notebook-ul cu personalitate) și alte amănunte în legătură cu prietenia și colaborarea noastră, dă-mi de știre te rog!
Mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu